Iisus şi Iuda
În urmă cu câteva secole, un celebru artist a
fost angajat pentru a picta
interiorul catedralei dintr-un oraş sicilian. Subiectul lucrării era viaţa lui
Hristos. Vreme de mulţi ani, maestrul a lucrat fără încetare şi, în cele din
urmă, lucrarea era gata, cu excepţia a doua importante portrete: cel al lui
Iisus copil şi cel al lui Iuda. Pictorul a căutat peste tot, în lungul şi în
latul Siciliei, modelele potrivite pentru aceste esenţiale portrete.
Într-o
zi, în vreme ce se plimba prin oraş, atenţia i-a fost atrasă de câţiva copii ce
se jucau în stradă. Printre ei, era un băiat de 12 ani, a cărui faţă l-a
tulburat până în străfundul sufletului. Înaintea lui se afla o imagine
copleşitoare a purităţii, dar şi a puterii de a elibera oamenii de suferinţe şi
amăgiri. A luat copilul cu el la catedrala şi, timp de câteva săptămâni, zi de
zi, băiatul a stat nemişcat până când portretul lui Iisus copil a fost
desăvârşit.
Pictorul
nu reuşea însă să găsească nici un bărbat ale cărui trăsături să redea cât mai
expresiv înfăţişarea lui Iuda. A ajuns chiar până acolo încât să ofere o mare
recompensă acelui om care ar fi putut să îi ofere modelul unei figuri încărcate
de toate păcatele omenirii. Nu s-a resemnat nici o clipă şi a continuat să
umble de colo colo, prin satele şi cătunele italiene. Căutările lui au durat
săptămâni, luni, ani..
După
mult timp, pe când îşi îneca amarul în băutură într-o tavernă, a fost surprins
de o apariţie înfiorătoare. Un bărbat cu o fată inspaimantatore, plină de
zbârcituri şi cicatrici, a păşit pragul cârciumii şi a început să se milogească
pentru un pahar cu vin. Faţa lui părea să fie o oglindă a tuturor viciilor umane.
Traversat de o bucurie fără margini, artistul l-a apucat de braţ pe cerşetor şi
l-a îndemnat: „Vino cu mine şi îţi voi cât vin
doreşti!”
Zi şi
noapte, pictorul nu şi-a scăpat din ochi modelul şi a lucrat febril la
finalizarea capodoperei sale. Pe măsură ce înainta în muncă, s-a petrecut însă
o transformare profundă în atitudinea bărbatului ce îi stătea în faţă. O
stranie tensiune a pus stăpânire peste el şi i-a îndepărtat expresia
îndobitocită şi resemnată pe măsuţa ce îşi aţintea cu nelinişte şi oroare ochii
injectaţi peste portretul său ce începea să capete contur.
Într-o seară,
nemairezistând atmosferei încordate din biserică, artistul şi-a pierdut răbdarea
şi a întrebat: „Ce se întâmplă cu tine, omule?
Ce anume te face să suferi atât de crunt?”
Bărbatul şi-a îngropat fata
în palme oftând din greu. După un timp, şi-a ridicat capul, dându-şi la iveală
lacrimile:
„Maestre, nu îţi mai aminteşti de mine? Cu
mulţi ani în urmă, m-ai ales drept model pentru portretul lui Iisus copil!”
(artistul era Leonardo da Vinci şi povestea e descrisă în „Viaţa şi
învăţăturile maeştrilor din extremul orient” de Baird Spalding
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu